Suntem familia Danu, sunt o mamă care singură îmi cresc fetița de 6 ani. De la nastere a fost expusă la nenumărate tratamente, în spital și intervenții chirurgicale de câteva ori am ajuns și în reanimare. Dar fetița mea de la naștere e o luptătoare și în fiecare zi îmi arată ca iubește viața se bucură de ea din plin. Însă din cauza că organismul ei c are imunitate slabă, reacționează diferit la boală de multe ori e asimptomatică și ajungem des să ne tratăm la spital.
Anul acesta am avut norocul să întâlnesc doctor genetecian care a început să îmi cureze fata și ne-a propus să facem investigații genetice peste hotare ca să înteleagă de ce fetița reacționează diferit la boli. E unicul meu copil, Domnul mi-a făcut un mare dar, ea e unica la mine fericire și bucuria vieții mele, vă rog din inima să ne ajutați să putem găsi tratamentul corect. Vă implor să ne fiți alături, avem mare nevoie de ajutorul vostru.
Vă mulțumesc din inimă și să VĂ OCROTEASCĂ pe toți Bunul Dumnezeu.
Astazi va rugam din inima pentru o mama care isi creste singura fetita. Pentru o mama care, desi zdrobita de griji, durere si oboseala, nu cedeaza nici o secunda. Care isi aduna puterile zi de zi, doar ca sa-i fie sprijin copilului ei.
Cristina are doar 8 ani. Poarta pe umeri o suferinta prea mare pentru varsta ei, un diagnostic ce ii fura copilăria, iar mama ei poarta, singura, toata aceasta lupta. Si totusi, mama ei nu renunta. Lupta cu lacrimile ascunse, cu noptile nedormite, cu teama de maine. Lupta pentru o singura dorinta, o viata fara chin pentru fetita ei. Aceasta șansă la viața are un preț de peste 21430 euro, o suma enormă pentru o mama ce a dus toată povara acestei boli de una singura.
Astazi va rugam sa fiti alaturi de ele. Haideți sa ne mobilizam, sa le aducem speranța si puterea sa nu cedeze si mai departe, haideți sa ne unim inimile pentru o mama care lupta singura, pentru o fetita care merita sa traiasca fara durere.
Din orice tara pentru sansa Cristinei la o copilarie adevarata se poate dona pe link-ul activ de donații, aici:
https://www.caritate.md/donations/din-inima-pentru-cristina-danu-3
Dragii nostri, exista mame care nu mai dorm nopti intregi. Nu pentru ca sunt obosite. Ci pentru ca asculta respiratia copilului lor si se roaga sa nu o piarda. Mama Cristintei traieste asa in fiecare zi.
Isi incepe dimineata cu frica. Isi continua ziua cu calcule imposibile. Isi incheie noaptea cu lacrimi pe care nu le vede nimeni.
Fetita ei Cristina are doar 8 ani. Un copil fragil, care a cunoscut spitalele mai mult decat joaca.
Un copil care poarta in trup o boala grea rara, iar pe umerii mamei ei sta o responsabilitate uriasa: sa lupte pentru viata propriului copil, fara sa aiba puterea financiara necesara.
Mama ei este singura. Si cand spunem singura, nu vorbim doar despre absenta cuiva langa ea.
Vorbim despre acel sentiment cumplit cand stii ca exista un tratament, dar nu stii daca vei avea cu ce sa-l platesti maine.
Sunt zile in care isi strange fetita in brate si zambeste. Sunt nopti in care se intoarce cu fata la perete si plange in tacere.
Astazi, drumul acestei minunate fetite este din nou greu, pentru ca tratamentul este peste puterile acestei mamici… La inceput are nevoie de 20.000 euro sa poata primi sansa la o viata fata chin, o suma imposibila pentru o mama ce isi creste singura fetita.
Dragii nostri, o donatie, oricat de mica, inseamna un pas inainte pentru aceasta fetita. O speranta pentru o mama care nu mai stie unde sa bata la usa.
Haideti sa fim sprijinul pe care aceasta mama nu il are. Pentru ca acum aceasta mama isi tine copilul de mana si spera ca lumea nu va intoarce privirea
Din orice tara se poate dona cu orice tip de card, aici, pe link-ul activ de donatii:
https://www.caritate.md/
paypal@caritate.md
Expediați un SMS cu conținutul 1181 la:
2910 (abonatii Unite), 1 SMS - 45 MDL
2910 (abonatii Moldcell), 1 SMS - 45 MDL