Din inima pentru fratii Vatamaniuc 2

107,432 MDL Din 300,000 necesari
36%
364 Donații
25 Zile rămase
Suma necesară 300,000 Moldova Lei

Uneori, viața ia prea mult. Mai întâi, flăcările le-au mistuit casa, transformând tot ce numeau „acasă” în cenușă. Au luptat, iar cu ajutorul oamenilor au ridicat speranța cărămidă cu cărămidă. Mama lor nu a renunțat niciodată; a luat credite și a muncit pentru a le oferi un cămin. Însă destinul a lovit din nou.

Astăzi, Alexei, de 22 de ani, și sora lui, Elena, de 17 ani, au rămas singuri pe lume, după ce mama lor a pierdut lupta cu cancerul. Disperarea acestor copii este greu de descris. Au rămas cu datoriile pe care mama lor le achita lunar, cu o casă neterminată și cu griji mult prea mari pentru vârsta lor. Ar fi trebuit să aibă răgazul să-și plângă mama, nu să se întrebe cum vor supraviețui de la o zi la alta.

Dragii noștri, durerea lor este enormă. Vă rugăm să nu-i lăsăm să ducă singuri această povară. Astăzi, mai mult ca oricând, au nevoie să știe că nu sunt singuri. O donație sau o simplă distribuire poate fi începutul unui nou „acasă” pentru doi copii care au pierdut prea mult, prea devreme.

Campanie începută la 15 iulie 2026
Zile rămase 25
Creat de P CaritateMD
Regiune R. Criuleni, s. Magdacesti
Categorie Social
Andrei Pavlioglo 4 oct, 2026 11:10 23
500 MDL
Rudoi A. 28 sep, 2026 07:59 2
100 MDL
Moraru M. 27 sep, 2026 19:47 3
100 MDL
Donație anonimă 27 sep, 2026 00:07 6
50 MDL
Sănătate și domnul să vă păzească
Plesca Pavel 26 sep, 2026 09:56 134
10 USD
Toate donațiile
24 sep, 2026

Dragii nostri, acest mesaj primit de la fratii Vatamaniuc este pentru Dvs. Cata recunostinta si cata speranta sunt in ceste randuri. Ei inca mai nevoie de ajutor dar cat de frumos au dorit sa ne zica fiecaruia un mare MULTUMESC:

"Din suflet un mare MULȚUMESC!  Uneori, în cele mai grele momente ale vieții, descoperim cât mai mulți oameni cu suflet mare ne sunt alături. După incendiul care ne-a afectat casa și ne-a pus familia în fața unei încercări atât de grele, am avut parte de un sprijin pe care nu îl vom uita niciodată.  Vrem să mulțumim din toată inima celor care ne-au întins o mână de ajutor.

Fiecare donație, fiecare contribuție financiară, fiecare cuvânt bun și fiecare gest de susținere ne-au dat putere să mergem mai departe și să începem, pas cu pas, să ne renovăm casa și să ne reconstruim liniștea. 

  Un mulțumesc aparte fundatiei Caritate.md prin intermediul căreia am primit un sprijin financiar important și care ne-a ajutat s-a simțim ca nu suntem singuri în această încercare.

  Le mulțumim tuturor celor care au contribuit financiar, celor care ne-au ajutat cu materiale, cu munca sau pur și simplu ne-au fost alături.

  Poate pentru unii au fost doar o sumă de banii sau un ajutor oferit la momentul potrivit, dar pentru noi a însemnat speranță, sprijin și șansă de a ne ridica din nou.

  Nu vom putea răsplăti niciodată pe deplin bunătatea fiecăruia, dar vă asigurăm că o vom purta mereu în suflet și nu vom uita oamenii care ne-au fost alături atunci când ne-a fost cel mai greu.

  O parte din banii donații i-am folosit pentru a acoperi cheltuielile de înmormântare și pentru lucrări de restaurare a casei prin interior, iar partea rămasă o vom folosi în următoarele zile pentru a tencui casa pe exterior.

Vă mulțumim din inimă pentru tot! Dumnezeu să vă răsplătească bunătatea și să vă întoarcă înzecit binele pe care ni l-ați făcut!"

Galerie

15 iul, 2026

Am dat start campaniei

Ştiri