Privim pozele Iuliei si parca ne e greu sa credem ca este aceeasi femeie. In una dintre ele este Iulia de dinainte. Zambeste. E frumoasa, luminoasa, prezenta in viata ei, in familia ei.  In celelalte este Iulia de acum. Obosita. Slabita.

Pe patul de spital. La investigatii. La tratament. Asteptand iar si iar rezultate. Este tot aceeasi femeie. Tot mama. Tot sotie.

Tot omul care vrea sa se intoarca acasa, sa stea la masa cu ai ei, sa isi vada copilul, sa se trezeasca intr-o dimineata fara sa se gandeasca prima data la boala. Dragii nostri, organismul Iuliei raspunde la tratament. Exista semne bune. Exista speranta.

Dar tratamentul trebuie continuat. Iar familia a ajuns in punctul in care nu mai poate duce singura povara financiara. Va rugam, sa ii ajutam. Haideti impreuna, sa ramana doar o amintire grea aceste poze de spital, sa o aducem acasa la copilasul ei.  Va rugam, ramaneti alaturi de Iulia. 

Galerie

Nici nu ne imaginam ce simte o mama in clipa in care perfuzia incepe sa curga, iar copilul ei este la sute de kilometri distanta? Acolo este durerea care atinge sufletul.

Sunt fotografii pe care le privesti in tacere. Nu pentru ca vezi un pat de spital. Nu pentru ca vezi o perfuzie. Ci pentru ca iti dai seama ca, in clipa aceea, o mama inchide ochii si incearca sa fie curajoasa, in timp ce inima ei este acasa, langa copilul care o asteapta.

Oare la ce se gandeste Iulia in aceste momente? Poate la prima imbratisare pe care o va da cand se va intoarce. Poate la vocea baietelului ei care o intreaba in fiecare zi “Mama, cand vii acasa?”

Nimeni nu poate sti cata frica incape intr-o singura perfuzie. Cate rugaciuni incap intr-o singura lacrima. Cate ganduri isi ascunde o mama care zambeste doar ca sa nu-si sperie familia.

Astazi nu curge doar tratamentul prin acele fire subtiri. Curge speranta. Curge dorinta de a trai. Curge visul unui copil de a nu-si piarda mama.

Prima cura a inceput datorita voua. Dar lupta Iuliei nu se opreste aici. Vor urma alte zile ca aceasta. Alte perfuzii. Alte emotii. Alte incercari.

Si poate cel mai frumos lucru pe care il putem face este ca, in fiecare dintre acele zile, ea sa stie ca nu lupta singura. Sa stie ca exista oameni care, fara sa o cunoasca, aleg sa ii tina mana de la distanta.

Poate o donatie nu poate opri boala… dar poate face ceva la fel de pretios: poate sa nu lase speranta sa se opreasca.

Astazi, Iulia are nevoie de noi. Iar maine, cand isi va strange din nou copilul in brate, acea imbratisare va purta putin din iubirea fiecarui om care a ales sa fie alaturi de ea. 

Galerie

Am dat start campaniei