Din inimǎ pentru Valeria Sofronescu

32,761 MDL Din 393,800 necesari
8%
90 Donații
85 Zile rămase
Nume Prenume Valeria
Suma necesară 393,800 Moldova Lei

Mesajul tinerei:

Mă numesc Valeria și am doar 19 ani. În urmă cu un an, dintr-un gest copilăresc, am urcat într-un copac de cireșe. Nu mi-am imaginat nicio clipă că acea decizie îmi va schimba viața pentru totdeauna. O căzătură care a durat doar câteva secunde mi-a luat tot ceea ce consideram firesc. Am suferit un traumatism vertebro-medular cervical sever, cu afectarea măduvei spinării, iar din acel moment viața mea s-a schimbat radical. M-am trezit pe un pat de spital fără să înțeleg de ce corpul meu nu mă mai ascultă. Au urmat operații dificile, tratamente, dureri și luni întregi de luptă.

Astăzi nu îmi simt corpul de la piept în jos și nu îmi pot folosi mâinile în totalitate. Lucruri simple, pe care majoritatea oamenilor le fac fără să se gândească, au devenit pentru mine obstacole uriașe. Dar, în ciuda tuturor greutăților, nu vreau să renunț. Încă visez. Încă sper. Încă lupt. Vreau să cred că într-o zi voi putea să-mi recapăt o parte din independență. Vreau să-mi îmbrățișez familia stând în picioare. Vreau să-mi trăiesc tinerețea și să am șansa pe care orice tânăr o merită.

Recuperarea este posibilă, dar este un proces lung și extrem de costisitor. Familia mea face tot ce poate, însă cheltuielile pentru tratamente și recuperare depășesc posibilitățile noastre. De aceea vă rog din suflet să mă ajutați.

Pentru dumneavoastră, o donație poate părea un gest mic. Pentru mine, înseamnă șansa de a continua recuperarea. Înseamnă speranță. Înseamnă credința că viața mea nu s-a oprit la 19 ani și că povestea mea poate avea un alt final.

Vă rog să-mi întindeți o mână de ajutor.

Campanie începută la 12 martie 2026
Zile rămase 85
Creat de P CaritateMD
Categorie Social
Corina Neagu 8 iun, 2026 12:44 72
5 USD
Stratan Mariana 8 iun, 2026 11:25 147
500 MDL
Valentina Terenti 7 iun, 2026 14:23 3
10 EUR
Iana Capatina 7 iun, 2026 11:32 2
301 MDL
Donație anonimă 6 iun, 2026 18:24 23
10 EUR
Toate donațiile

Ştiri