Salut, mă numesc Anatol și asta e istoria mea.
M-am născut la 6 iunie 1995 în Moldova, am avut o copilărie simplă și plină de energie, fiind un copil curios descopeream lumea în felul meu, prin căzături și ridicări după ele, dar în vara anului 2001 viața mea a fost schimbată de la normă la ceva mult mai greu, în vara ceea curiozitatea m-a dus la o stație electrică unde nu era ușă și eu ca un copil am fost interesat de acest loc am intrat și puneam mâna pe lucruri prin care se transmitea electricitate și la un moment dat când trăgeam și încercam s-ă scot un metal s-a întâmplat cazul, m-a aruncat cu putere din stația ceea după care am pierdut cunoștința de la traumele primite, și din spuse pe mine m-a găsit o femeie în vârstă o bunicuță care a chemat alți oameni și toți se uitau la mine și nu înțelegeau al cui copil sunt mă luau din brațe în brațe până la momentul când m-au recunoscut, mai departe nu știu ce s-o întâmplat dar când m-am trezit în ambulanță care mă ducea în capitala Moldovei Chișinău țin minte de parcă s-ar întâmplat asta ieri, eu stăteam culcat în ambulanță înconjurat de medici și de mama mea, nu am să uit ochii ei de atunci în privire se vedea o frică și durere pentru mine copilul ei cel mic, eu m-am uitat în jur nu înțelegeam la moment ce-i cu mine ce s-o întâmplat dar am observat că mâna mea dreaptă era de culoare neagră “arsă” dar o mișcam și am spus mamei – nu-ți fă griji mămic totul o să fie bine, și după asta iară-și mi-am pierdut cunoștința, după aceea m-am trezit de la durere și un simț al unui discomfort straniu, am deschis ochii și lângă mine am văzut chipul cunoscut dar cu lacrimi pe față era mama mea, printre lacrimi ea îmi zâmbise și îmi spuse – totul va fi bine, eu am zâmbit și am dat crezare cuvintelor spuse după aceea o întrabasem ce s-a întâmplat cu mâna mea și degetele mele și tot eu am răspuns că sunt legate ca să nu le traumez, eu încă nu am înțeles ce s-a întâmplat, dar cu timpul am aflat că din cauza la traumele primite, mi-au amputat mâna dreaptă și trei degete de la mâna stângă, mi-a fost destul de greu cu aceea că deja nu sunt normal și că am defecte fizice în jurul la 2 luni și ceva am stat în spital și centrul de reabilitare, am ieșit din spital și credeam că totul o să revină la normal dar m-am greșit puțin, am avut nevoie de mult timp și tot atâta răbdare pentru a mă învăța din nou să trăiesc să mănânc să mă îmbrac și să fac lucruril care cânva le făceam ușor, chiar și în prezent nu pot să-mi închei cămașa sau să-mi leg șireturile.
După cum spun părinții și rudele după această întâmplare eu am devenit mai matur, nu eram activ cum eram cândva, orice mișcare o făceam cu calcul, devenisem mai pasiv dar totuși am avut putere să zâmbesc lumii și să lupt pentru acel zâmbet, și abia acum am decis să îmi iau greutățile mele și să caut o soluție pentru a deveni iarăși capabil să-mi leg șireturile să mă închei la cămașa și să pot ține în mână viitorul meu.
