Din inimǎ pentru familia Poroșenco

15,684 MDL Din 28,000 necesari
56%
52 Donații
61 Zile rămase
Suma necesară 28,000 Moldova Lei

Bună ziua, oameni cu inimă mare,

Mă numesc Cristina și sunt mamă a doi copii minunați. Viața ne-a pus la încercare încă din copilărie. Eu sunt încadrată în gradul II de invaliditate (neangajabilă), fiind diagnosticată din copilărie cu paralizie cerebrală infantilă. Soțul meu, la rândul lui, este încadrat în gradul I de invaliditate. Și el suferă de paralizie cerebrală, într-o formă mai severă, iar pe lângă aceasta are și epilepsie.

Cu toate aceste încercări, suntem recunoscători că putem merge pe picioarele noastre. Însă diagnosticele noastre nu ne permit să ne deplasăm ușor, așa cum o fac oamenii sănătoși.

Avem doi copii minunați – un băiețel de 5 ani și o fetiță de 9 luni. Ei sunt puterea noastră, motivația noastră de a merge mai departe în fiecare zi.

În zona în care locuim nu există transport public, iar drumul până la cel mai apropiat mijloc de transport este foarte greu de parcurs pe jos, mai ales cu doi copii mici. Pentru noi, fiecare deplasare este un efort imens. De aceea, cu multă emoție și cu speranță în suflet, apelăm la ajutorul dumneavoastră pentru a putea achiziționa un scuter electric. Acesta ne-ar ajuta enorm să ne deplasăm mai ușor prin oraș și să le putem oferi copiilor noștri o viață cât mai apropiată de normalitate. Nu ne este ușor să cerem ajutor, dar o facem pentru copiii noștri.

Vă rugăm din suflet să nu treceți pe lângă povestea noastră. Orice sprijin înseamnă pentru noi o rază de lumină. Vă vom fi profund recunoscători pentru fiecare gest de bunătate.

Cu respect și speranță, Cristina.

Campanie începută la 20 februarie 2026
Zile rămase 61
Creat de P CaritateMD
Regiune Chișinǎ
Categorie Social
NICOREAN O. 6 oct, 2026 20:36
100 MDL
Tornea N. 4 oct, 2026 15:20
150 MDL
Vasiloi V. 4 oct, 2026 12:45
200 MDL
MIA 4 oct, 2026 00:05
50 MDL
POPESCU R. 2 aug, 2026 22:01 2
200 MDL
Toate donațiile

Ştiri